Relieful şi vegetaţia

 
Relief
Suprafaţa bazinului Văii Sebeşului, respectiv cursul superior (Frumoasa) şi cel mijlociu, cuprinde partea de vest a Munţilor Cindrel (vf.Cindrel - 2244 mdM), estul Munţilor Şureanu (vf. Şureanu - 2059 mdM) şi o mică porţiune din vestul Munţilor Lotrului (vf. Ştefleşti - 2242 mdM). În acest spaţiu larg, relieful este reprezentat printr-o succesiune de culmi prelungi ce coboară treptat din vârfurile situate la peste 2000 mdM altitudine până la aproximativ 650 - 700 mdM. Acestea sunt separate de o reţea numeroasă de văi, ce au dat naştere unor versanţi slab ori puternic înclinaţi. Marea majoritate a culmilor fac parte dintr-o serie de trepte largi, ce coboară lin de la sud spre nord, reprezentând resturi din cele trei platforme de eroziune bine conservate în tot lanţul carpatic: Borăscu, Gornoviţa şi Râul Şes.
Forma de relief predominantă în cuprinsul celor trei masive muntoase o constituie însă văile, care sunt foarte numeroase şi ale căror versanţi prezintă o gamă variată de înclinări şi de expoziţii. La înălţimi de peste 1750 m se întâlnesc văi glaciare, cu profil transversal în formă de U, ce coboară în prelungirea circurilor glaciare Gropata, Iezerul Mic, Iezerul Mare, Iujblea, Auşelu, Şureanu şi Cârpa, precum şi a celor de sub vârfurile Ştefleşti, Cristeşti, Piatra Albă, Balindru şi Conţu Mare.
 
Vegetația
Din cauza diferenţei de nivel mare între bazininul inferior şi superior distingem trei zone :
 ♦ Etajul montan inferior, pâna la 1000 m, caracterizat prin climă blândă. Zona forestieră cuprinde gorunete şi făget. Precipitaţii între 600 - 800 mm.
 ♦ Etajul montan superior , între 1000 şi 1800 m, caracterizat prin climă temperat moderată , Zona forestieră cuprinde păduri mixte de foioase şi răşinoase (molid şi brad). Flora erbacee care creşte la umbra deasă a codrilor este săracă, ea fiind alcătuită din târsa mică, horsti, rotunjoară, macrişul iepurelui, clopoţelul, degetarul şi brânduşa de munte. Spre limita superioară se întâlnesc tufişuri de afin, merişor şi ienupăr pitic.
 ♦ Etajul alpin şi subalpin , peste 1800 m , cu o climă rece şi umedă, cu o iarnă de 6 luni , precipitaţii peste 1400 mm. Zona forestieră cuprinde pajişti alpine şi arborete specific. Păşunile şi fâneţele existente, ca urmare a întinsei şi secularei activităţi pastorale sunt alcătuite din graminee (păiuş, păiuşul roz, ovăz auriu ).
Culmile munţilor aparţinând etajului alpin, peste 1800 m, sunt acoperite cu pajişti de graminee formate din păruşcă, ţepoşică, iarba stâncilor, rogoz în amestec cu licheni. În sezonul vegetal din zona alpină , din iunie până în august , farmecul culmilor munţilor îl dau covoarele de bujori de munte .
 ♦ Poienile de natură antropică, apărute ca urmare a defrişărilor recente a molidişurilor au o floră bine diversificată : tufărişuri de zmeură, mure, afinişuri şi coacăzul, care sunt colectate anual.
 
Faună
Fauna din pădurile de molid din Munţii Şureanu este formată din: mistreţ, căprior, urs, lup, vulpe, râs, pisică sălbatică, jder, viezure. La marginea superioară a pădurii de molid apare şopârla de câmp, vipera, broasca roşie de munte, salamandra şi tritonul.
Păsările întâlnite sunt: cocoşul de munte, gaiţa de munte, forfecuţa, panţăruşul, piţigoi, cucuveaua, surz, mierlă, ciocănitoarea, corbul, etc.
Apele sunt populate de păstrăvi indigeni şi mrene, păstrăvul curcubeu.
 
Climă
Poziţia geografică determină existenţa unui climat continental moderat , acesta fiind determinat de circulaţia generală a aerului din direcţia nord-vestică , care aduce mase de aer umed, urmată de circulaţia sudică şi sud-vestică cu mase de aer cald şi circulaţia nord-estică cu mase de aer rece.
Din cauza diferenţei de nivel mare între bazininul inferior şi superior distingem trei zone climatice:
  ♦ Etajul montan inferior, pâna la 1000 m, caracterizat prin climă blândă. Precipitaţii între 600 - 800 mm.
  ♦ Etajul montan superior , între 1000 şi 1800 m, caracterizat prin climă temperat moderată , temperatura medie anuală 4 - 7 0C, precipitaţii între 800 - 1400 mm.
  ♦ Etajul alpin şi subalpin , peste 1800 m , cu o climă rece şi umedă, cu o iarnă de 6 luni , cu temperaturi medii anuale -2 şi + 20C, precipitaţii peste 1400 mm.
Temperatura medie multianuală: 8 - 90C