Economia

 
Datele economice ale comunei Şugag indică un relativ echilibru de ansamblu al celor trei sectoare: primar, secundar şi terțiar.
Structura şi repartiția principalelor activităţi economice pe cuprinsul suprafeței comunei au fost determinate de varietatea resurselor naturale, de poziţia geografică şi de tradiţia existentă în prelucrarea acestor resurse.
Evoluţia situaţiei economice locale este strâns legată de evoluţia situaiei regionale şi naţionale , iar buna funcţionare a economiei de piată este determinată de iniţiativele agenţilor privaţi şi de consolidarea şi prosperitatea gospodăriilor familiale .
Activitatea economică a comunei Şugag are la bază ocupţia principală a locuitorilor respectiv:
♦  Agricultura în gospodăriile populaţiei.
♦ Creşterea animalelor :bovine, ovine, porcine şi păsări crescute în gospodăriile populaţiei.
 
Construcții
SC HIDROCONSTRUCŢIA S.A. , Sucursala Sebeş şi-a
desfăşurat activitatea pe raza comunei Şugag o dată cu începerea lucrărilor de amenajare hidroenergetică a râului Sebeş, care s-au declanşat în anul 1972 . Obiectivele principale construite au fost barajele cu lacurile de acumulare , uzinele electrice şi aducţiunile. Intreaga conducere a S.C.Hidroconstrucţia S.A.Sebeş se află actualmente în municipiul Sebeş.

Energie electrică
SC HIDROELECTRICA SA, Sucursala Sebeş este unul din principalii furnizor de energie electrică. Pe raza comunei Sugag îşi desfăşoară activitatea 2 hidrocentrale de interes republican: Gîlceag şi Sugag , cu o putere instalată de 150 MW , fiecare. Anual aceste hidrocentrale produc în medie 260 GMW/oră.
Ele sunt conectate la sistemul energetic naţional.
 
Industria de exploatare şi prelucrare primară a lemnului:
Principala bogăţie naturală a comunei Şugag este pădurea .
La lucrările de exploatare a masei lemnoase şi transportul acesteia este concentrată forţă de muncă locală, la care se adaugă şi forţa de muncă provenită din alte judeţe .În noua conjunctură prin aplicarea Legii nr. 18/ 1991 şi a Legii nr. 1/2000 privind fondul funciar, exploatarea masei lemnoase se desfăşoară şi în gospodăriile individuale ale cetăţenilor beneficiari de aceste legi .

 Agricultura:
Aşezarea comunei într-o regiune de munte cu condiţii de climă mai aspre şi precipitaţii abundente, cu soluri sărace, cu caracteristici acide favorabile păşunilor şi fâneţelor, a permis dezvoltarea agriculturii cu ramura ei de bază - creşterea animalelor şi mai puţin cultura plantelor .
Creşterea animalelor este ramura de bază a agriculturii comunei Şugag. Altitudinea ridicată, de peste 750 - 800 m, pe care se desfăşoară terenuri agricole favorizează dezvoltarea creşterii animalelor, îndeletnicire practicată din timpuri străvechi pe aceste meleaguri . Ponderea deţinută de pajiştile naturale determină o mare dezvoltarea a zootehniei, baza furajeră fiind asigurată de păşunile alpine şi de cele 12 goluri de munte, pe timpul verii, iar pe timp de iarnă de fânul provenit din fâneţele naturale.
Creşterea ovinelor este favorizată de existenţa unor condiţii naturale prielnice păstoritului. În zona comunei Şugag predomină oile de rasă ţurcană, cu lână grosieră şi fir lung, rezistentă la condiţiile climatice din această zonă a ţării .Pe raza comunei Şugag silvicultura oferă locuitorilor locuri de muncă, atât în perioada de iarnă cât şi în perioada de vară, la centrele de colectat fructe de pădure .
 

 Structura agricolă

Principala îndeletnicire a locuitorilor comunei Şugag este creşterea animalelor, care se realizează în mare parte prin gospodăriile particulare .
În cadrul comunei s-a înfiinţat Asociaţia crescătorilor de ovine ,, Valea Frumoasei " , care prin activitatea sa încearcă să atingă standardele unei agriculturi eficiente, urmărind ridicarea nivelului calitativ al creşterii şi îngrijirii ovinelor proprii, apărarea intereselor specifice de grup vizând asigurarea unor condiţii suplimentare de creştere şi îngrijire, precum şi sprijinirea crescătorilor de ovine pentru valorificarea produselor agrozootehnice realizate din exploatarea ovinelor, cât şi a produselor prelucrate în mod direct.